
Vinurile remarcabile ale recoltei 2024: recomandările experților ADAR
Weekendul acesta, la Sinaia, a avut loc adunarea generală a Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), care a adus împreună membri din întreaga țară. Evenimentul a fost marcat de activități importante pentru viitorul asociației, precum primirea unor noi membri în rândurile ADAR și acordarea diplomelor celor care au finalizat cu succes cursurile de degustători.
Tot în acest weekend a fost ales un nou Consiliu Director, care va ghida și coordona activitatea asociației în următorii patru ani, consolidând direcțiile strategice ale ADAR și susținând dezvoltarea continuă a comunității degustătorilor autorizați.
În cadrul întâlnirii, degustătorii au analizat vinurile din recolta 2024, stabilind un top al vinurilor de urmărit pentru consumatori. Sesiunea de degustare s-a concentrat pe soiurile românești albe și roze din recolta 2024, precum și pe vinurile roșii din mai mulți ani de recoltă. Acestea sunt cele 10 vinuri selectate de specialiști:
- Galbenă de Odobești Beciul Domnesc 2024 – un vin proaspăt și vioi, cu arome florale delicate și accente de pepene galben, perfect pentru zilele însorite.
- Fetească Albă Lacerta 2024 – Eco – rafinat și echilibrat, cu parfum subtil de flori albe și un corp plin, armonios.
- Fetească Albă Crama Maier 2024 – mineralitate pronunțată și o personalitate distinctă, un vin care surprinde prin autenticitatea sa.
- Fetească Regală Crama Hamangia 2024 – elegantă și revigorantă, cu note vibrante de mere verzi, coajă de lămâie și citrice.
- Tămâioasă Românească + Grasă + Frâncușe DS Genesis Cotnari 2024 – un cupaj echilibrat și parfumat, în care aromele de salcâm, iasomie și citrice se împletesc armonios.
- Fetească Neagră Roze Murfatlar 2024 – un roze sofisticat, cu arome bine definite de cireșe, zmeură și vișine, perfectă pentru momentele de răsfăț.
- Busuioacă de Bohotin DS Cotnari 2024 – explozie aromatică de trandafiri, busuioc și mentă, completată de o aciditate vibrantă care îi conferă prospețime.
- Fetească Neagră 2022 Gramma – un vin delicat și elegant, unde notele de prune și vișine creează o expresie autentică a soiului.
- Fetească Neagră 2020 Lacerta – cărnoasă și intensă, cu arome profunde de prune coapte, mure și condimente, un vin de mare caracter.
- Fetească Neagră 2019 Domeniul Aristiței – complexă și catifelată, cu nuanțe seducătoare de prune, mure, cafea și vanilie, rotundă și perfect echilibrată.
Concluziile degustării: anul 2024 a fost unul provocator pentru viticultură, din cauza condițiilor climatice care au influențat componentele aromatice ale vinurilor albe și roze. Cu toate acestea, vinurile selectate surprind prin caracterul lor bine definit și echilibrat. Feteasca Neagră, degustată din mai mulți ani de recoltă, și-a confirmat încă o dată potențialul remarcabil, în special în regiunea Dealu Mare, unde terroir-ul contribuie la profunzimea și complexitatea sa.
Leave a Reply